Un laptop de top pentru gaming
Un laptop de top pentru gaming, si este vorba despre laptopul a carui prezentare am inceput-o ieri, are nevoie ca ambele componente esentiale – procesorul si placa video – sa fie de cel mai inalt nivel, dar si urmatoarele trei – dispozitivul de stocare, memoria RAM si display-ul – sa fie la un nivel corespunzator, pentru a nu „frana” executarea aplicatiei, in cazul nostru, al jocului!
Dar, inainte de a vedea ce componente performat mai are ASUS ROG GX700VO – GC009T, mai trebuie facute cateva precizari despre sistemul de racire revolutionar pe care l-a scos pe piata ASUS. Lichidul utilizat este un lichid cu o formula speciala care, in acelas timp cu racirea, protejeaza si traseele si suprafetele cu care intra in contact impotriva coroziunii, fie ele acestea executate din hotel, cupru, aluminiu sau aliajele lor. Lichidul acesta de racire are o rata de epuizare a agentului inhibitor pentru acizi foarte scazuta, astfel nemaifiind necesara folosirea de aditivi suplimentari si, prin aceasta, imbunatatind mult timpul (reducandu-l) de mentenanta necesar, in mod normal, pentru adaugarea aditivilor in vederea pastrarii nivelului de concentratie a acestui agent inhibitor. Ca performanta, statia de andocare Hydro Overclocking System reduce temperatura procesorului si a cardului video cu 31%, respectiv cu 33%!
Procesorul este dintre ultimele tipuri, cele mai performante: Intel Core i7 cu 4 nuclee si 8192 kB, model 6820HK, care functioneaza la frecventa de 2700MHz. dar poate fi dus pana la 3600 MHz. si care are, evident un cip grafic HD Graphics 530.
Placa video de la nVidia este de tip GeForce GTX 980, cu 8 GB memorie GDDR5 si care este realizata in tehnologie NVIDIA Optimus si tehnologia CUDA 4K, cu suport pentru DirectX 12. Aceasta placa super-performanta a inregistrat la testele 3D Mark 11 un scor cu 43% mai mare (de la 14000 la 20000) datorita sistemului de racire care permite o accelerare a procesorului Intel Mobile K-SKU pentru overclocking cu pana la 48% acest fapt urcand frecventele de tact de la 100 MHz la 110 MHz.! Daca adaugam si accelerarea memoriei RAM de la 2133 MHz. la 2800 MHz., intelegem de unde vin aceste performante uluitoare pentru un laptop, fiin comparabile cu cele ale unui sistem desktop performant.
Maine vom vedea si „Alte caracterisitici performante ale laptopului ASUS ROG GX700VO”.
In caz ca aveti nevoie de informatii, sau daca aveti vreo problema „imposibila”, va asteptam la noi la sediu – str. Vintila Mihailescu nr. 7, daca locuiti in zona Crangasi, sau str. Racari nr. 14, bloc 44, sc. 1, ap. 3, daca locuiti in zona Dristor – pentru a o rezolva si pentru a va informa despre ofertele noastre, care sunt foarte avantajoase! Va putem asigura inclusiv montajul unui device, daca il achizitionati de la noi.
Nu uitati sa sunati inainte la telefon 0763 644 629 (Crangasi) sau 0765 941 097 (Dristor)!
[Daca nu vi se raspunde, insistati, pot exista probleme cu furnizorul de telefonie mobila]
Intotdeauna, parerea dumneavoastra este importanta pentru noi si am fi bucurosi daca ne-ati lasa un comentariu (mai jos) in care sa ne spuneti parerea dumneavoastra si sa ne indicati eventuale directii in care sa mergem cu explicarea diferitilor termeni sau caracteristici sau… ce anume v-ar interesa sa gasiti pe blogul nostru.
Pe maine!